15 august – hramul istoric al Mănăstirii Zosin din Botoșani

Arhiepiscopia Iașilor August 13, 2019

Anul acesta, Sfânta Liturghie din ziua hramului va fi săvârșită de Preasfințitul Macarie, Episcopul Românilor ortodocși din Europa de Nord, ca delegat din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Programul liturgic al sărbătorii va începe în seara zilei de 14 august la orele 17.00, când se va săvârși Privegherea alcătuită din slujba Vecerniei și a Utreniei în cadrul căreia se va cânta Prohodul Adormirii Maicii Domnului, și va continua joi dimineața 15 august, începând cu ora 7.00, când se vor săvârși Slujba Aghiasmei, Ceasurile și Acatistul Praznicului, iar de la ora 9:00, Sfânta Liturghie.

„Evenimentul se va prelungi până în data de 16 august, când Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni și, pentru că în Mănăstirea Zosin există un altar de vară închinat acestor sfinţi, care adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, este un moment unic din an în care credincioșii se pot închina la sfintele moaște, începând din după-amiaza zilei de 15 august şi până în seara zilei de 16 august, deoarece ele sunt scoase în procesiune spre închinarea credincioșilor care participă la sfintele slujbe ce se vor săvârşi în cinstea Sfinţilor Brâncoveni. Nădăjduind că veți dori să fiţi părtași la acest ospăț duhovnicesc împreună cu toți iubitorii de frumos și de adevăr, pentru a vă împărtăși din izvorul nesecat de daruri duhovnicești al credinței strămoșești bimilenare, vă așteptăm cu mult drag, ca împreună să putem exclama într-un glas precum odinioară Apostolul Petru pe Muntele Tabor: „Bine este nouă să fim aici... în Biserica Slavei Tale Doamne”, asigurându-vă de toată prețuirea și dragostea noastră în Hristos Domnul slavei!”, a transmis Arhim. Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri